Andra Mateucă a dezvoltat o relație frumoasă cu poezia din copilărie, relație care s-a aprofundat în perioada studenției, poeta fiind membră a Cenaclului studențesc ” Pavel Dan” din Timișoara pe care îl frecventează și astăzi cu plăcere, în funcție de timpul disponibil. A fost membră a Asociației ” Pro Arta” Timișoara între anii 2009-2011, participând la proiecte culturale precum „Cărţile vin la tine în cartier. Citeşte şi dă mai departe” – 2009; „Stai cu burta pe carte.”-2010; Biblioteca mobilă Pro Arta Timişoara, în cadrul programului Timisoara - mica Vienă, al municipalităţii-2010.
Andra Mateucă a absolvit cursurile Colegiului Național ” Tudor Vladimirescu” din orașul său natal, Târgu-Jiu. Este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara. În prezent este angajată consilier în cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Este prezentă cu versuri și proză scurtă în antologii și reviste literare și a publicat patru volume de poezie: Incognito, Editura Ager Tg.Jiu, 2001, Duminica e o poză cu tine, Editura Diacritic Timișoara, 2015, Peste calea ferată au trecut toate vacanțele, Editura Eikon București, 2018, Distileria de urgență, Editura Eikon 2020.