
Anastasia Coste
Anastasia Coste e absolventă a Colegiului Național „Traian Doda” din Caransebeș, licențiată în limbi și literaturi străine (germană-engleză) și master în marketing la Universitatea de Vest din Timișoara.
Scrie de când se știe: de la felicitări pentru familie și prieteni la versuri pentru piese muzicale, texte de promovare și, din 2016 (în urma coordonării secțiunii de Literatură din StudentFest), poezii.
E membră a Cenaclului „Pavel Dan” din Timișoara și a frecventat Clubul literar studențesc al UVT. A publicat poeme în revista Orizont și în Actualitatea literară și e prezentă în antologiile Conexiuni (2018 & 2021, CCS Sibiu), Înăuntrul sferei (2018, CCS Timișoara) și la maratonul de poezie din StudentFest.
În 2021 a publicat volumul de debut „Tranzit prin gara cu miros de tei”, la editura Casa de pariuri literare, în colecția Cenaclul Pavel Dan.